miercuri, 25 noiembrie 2015

Sony a vândut peste 30 de milioane de console Playstation 4

Grupul japonez Sony a anunțat miercuri că a vândut peste 30,2 milioane de console de jocuri video PlayStation 4 (PS4) în cei doi ani care au trecut de la lansarea pe piață, ceea ce înseamnă că Sony domină clar piața consolelor video, transmite Dow Jones Newswires.



Pragul de 30 de milioane de unități vândute reprezintă o creștere semnificativă față de cele 20 de milioane de console PlayStation 4 pe care Sony a anunțat că le-a vândut până în luna martie a acestui an.

'Suntem recunoscători pasionaților de jocuri video din întreaga lume care au ales PS4 drept cea mai bună platformă de jocuri de la lansarea sa în urmă cu doi ani', a declarat directorul general de la Sony Computer Entertainment Inc., Andrew House.

În ceea ce privește vânzările de console Xbox One, principalul competitor al PS4, grupul american Microsoft a furnizat ultimele date oficiale în luna noiembrie a anului trecut când a informat că a vândut 10 milioane de exemplare. De atunci însă cifrele oficiale venite de la Microsoft au fost vagi.

La rândul său, grupul japonez Nintendo, care și-a lansat propria sa consolă de jocuri video Wii U în luna noiembrie 2012, cu un an mai devreme decât Xbox One și PS4, a anunțat că a vândut 10,73 milioane de unități până la finele lunii septembrie anul curent.

PlayStation 4 a devenit unul din motoarele redresării grupului Sony după mai mulți ani de pierderi iar grupul japonez vrea să vândă peste 17,5 milioane de exemplare în actualul exercițiu fiscal, care se încheie în luna martie 2016.

AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

Cod Galben de lapoviță, ninsori și intensificări ale vântului în 27 de județe



Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o nouă atenționare Cod Galben de precipitații sub formă de ploi, lapoviță și ninsori, dar și de intensificări ale vântului, valabilă în 27 de județe, timp de 24 de ore, începând din dimineața zilei de joi.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 noiembrie, ora 6,00 — 27 noiembrie, ora 9,00, precipitațiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor și se vor intensifica.
Județele vizate de atenționarea Cod Galben sunt: Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj și Sălaj.
Local, în Moldova și Transilvania și pe arii extinse în zona montană, vor fi mai ales ninsori și lapoviță, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali.
În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar și la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depășind la rafală 50 — 55 km/h.
ANM precizează că ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala și în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie, și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (25/26 noiembrie) în nord-est, centru, precum și în zonele de deal și de munte.
De asemenea, precipitațiile vor continua și în zilele care urmează și vor fi intervale în care ele vor fi abundente.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Rusia "nu va purta război cu Turcia" - Lavrov

Rusia "nu va purta război cu Turcia", a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la o zi după ce aviația turcă a doborât un avion militar rus la frontiera cu Siria.


'Nu intenționăm să purtăm război cu Turcia. Relațiile noastre cu poporul turc nu s-au schimbat. Noi avem probleme cu acțiunile actualei conduceri a Turciei', a afirmat șeful diplomației de la Moscova într-o declarație pentru presa rusă, după cum transmite RIA Novosti.

În același timp, Serghei Lavrov a declarat că incidentul de marți pare să fi fost 'o provocare planificată'.

''Avem serioase îndoieli că a fost un act neintenționat. Seamănă că o acțiune planificată', a apreciat ministrul rus, conform aceleiași surse.

Serghei Lavrov avea planificată pentru miercuri o vizită oficială în Turcia, dar el și-a anulat această deplasare după ce forțele aeriene turce au doborât un avion rus Su-24 la frontiera turco-siriană, Ankara susținând că bombardierul rus a încălcat spațiul său aerian.

AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Ionuț Mareș)