Vasile Miron este principalul suspect în cazul morții unui copil de 10 ani, Alexandru Andrei Agape, din satul Covasna, comuna Coștuleni, județul Iași, al cărui trup a fost găsit într-o râpă la sfârșitul lunii mai 2015.
Vasile Miron, considerat un criminal sadic și principalul suspect în uciderea unui băiețel de 10 ani dintr-o comună din județul Iași, a fost adus vineri seara în România, din Germania.
Vasile Miron, considerat un criminal sadic și principalul suspect în uciderea unui băiețel de 10 ani dintr-o comună din județul Iași, a fost adus vineri seara în România, din Germania.
Potrivit unui comunicat al IGPR, în urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Germania, polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — IGPR au efectuat vineri o misiune de preluare, sub escortă, a lui Vasile Miron, de 42 de ani.
Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. El va fi dus sâmbătă la Tribunalul București, pentru confirmarea mandatului de arestare emis anterior în lipsă.
Presa locală a relatat că băiatul provenea dintr-o familie săracă și mai avea trei frați, fiind nevoit să muncească cu ziua prin sat.
A fost văzut în viață ultima oară pe 29 mai 2015, când s-a urcat într-o căruță cu doi străini. Părinții i-au anunțat dispariția abia după 10 zile, crezând că băiatul era la o stână, unde mai muncea pentru mâncare.
Trupul copilului a fost descoperit de un sătean într-o râpă, la zeci de metri distanță de drumul principal, într-o zonă cu vegetație, iar anchetatorii au stabilit că el a fost ucis cu cruzime.
Principalul suspect este Vasile Miron, care venise în vizită la rude din comuna Coștuleni în perioada dispariției copilului. El a fost identificat ulterior în Germania.
După ce procurorii din Iași au deschis un dosar penal în acest caz și au audiat zeci de săteni, ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au făcut demersuri pentru aducerea în țară a lui Vasile Miron din Germania.
Vasile Miron este considerat un criminal sadic, el fiind inculpat în anul 2002, după ce a violat și ucis o fată de 17 ani, care venise la colindat de Crăciun.
Anchetatorii au stabilit că el a invitat-o pe adolescentă în locuința sa din localitatea Tunari de lângă București, unde a încercat să o violeze. Pentru că fata s-a opus, bărbatul a omorât-o și a ascuns cadavrul în WC-ul din curte.
Fata provenea din clanul "Belgienilor", iar membrii acestuia au încercat să dea foc locuinței lui Vasile Miron, când au aflat că acesta a omorât-o pe adolescentă, în sat izbucnind o adevărată revoltă.
Familia lui Vasile Miron relata atunci că bărbatul făcuse pușcărie pentru furt de mașini și devenea foarte violent când consuma băuturi alcoolice.
"Deși modul de comitere a faptei a fost deosebit de violent, la momentul anchetei a cooperat cu organele de anchetă. Și în prima declarație și, ulterior, la reconstituirea modului de comitere a faptei, deci o abilitate de infractor. La data respectivă, în 2002, nu avea experiența comiterii unui omor. Pentru că el, în momentul respectiv, a încercat să secționeze trupul victimei, dar nu a reușit tocmai pentru că nu avea experiență în așa ceva. Nu a dat dovadă de mari regrete. Totuși, nu știu dacă în tinerețe a fost victima unor abuzuri sexuale, dar modul lui de comportare denotă o deviație sexuală", a povestit ulterior pentru un post de televiziune polițistul care s-a ocupat de acest caz, Petre Popa.
Vasile Miron a cooperat atunci cu anchetatorii, recunoscându-și fapta, motiv pentru care a fost condamnat în anul 2003 la 15 ani de închisoare, însă a ieșit din detenție după 10 ani pentru bună purtare.
AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Adrian Drăguț)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu